Laptele este un ALIMENT ESENȚIAL, alături de legume, fructe, cereale, carne şi ouă, fiind produsul de bază în cadrul unei alimentaţii sănătoase.
Consumul zilnic de lapte şi produse lactate este indicatorul unei alimentaţii echilibrate. S-a observat că persoanele care nu beau lapte sunt de obicei şi cele care au probleme de greutate în exces sau alte afecţiuni datorate unei alimentaţii monotone sau hipercalorice. De când ne naştem avem nevoie de lapte sau produse lactate în fiecare zi a vieţii noastre, pentru că laptele este un ALIMENT FUNCȚIONAL. Adică, pe lângă rolul lui nutritiv, laptele contribuie la menţinerea şi îmbunătăţirea stării de sănătate.
Laptele este unul dintre rarele alimente, dacă nu singurul, în care să fie prezente toate elementele nutritive de bază, în proporţii optime şi cu biodisponibilitate crescută, putând fi eficient utilizate de organism. Pe lângă procentele echilibrate de proteine (3-3,5%), glucide (4-5%) şi lipide (3,5-4,5%), în lapte găsim toate mineralele indispensabile vieţii. Dacă ar avea şi fibre, l-am putea numi ALIMENTUL IDEAL, pentru că am putea trăi consumând doar lapte şi produse lactate.
Laptele este un aliment complet, fiind recomandat în dieta zilnică la toate grupele de vârstă. În lapte şi derivatele lui găsim proteine cu înaltă valoare biologică, vitamine din grupul B (vitamina B12, vitamina B2, vitamina B6, acid folic) vitamina A şi D şi toate mineralele (calciu, fosfor, magneziu, potasiu, zinc, iod, fier, crom).
Descoperă Povestea Laptelui, scrisă de dr. Mihaela Bilic, medic specialist nutriționist.