29 ianuarie 2015 Wall-Street.ro
Stephane Batoux (50 ani) a venit la Albalact în iunie anul trecut, după un mandat de doi ani în poziția de director general la Coca-Cola HBC România. Anterior acestei funcții, Batoux a condus timp de trei ani afacerile companiei Danone România, tot în funcția de director general. În tot acest timp a preferat să rămână o prezență discretă. Acesta a reprezentat un motiv în plus pentru realizarea acestui interviu, strecurat cu greu în agenda plină a managerului francez. Momentul nu a fost ales întâmplător. Ne-am întâlnit la unul dintre restaurantele sale preferate, La Cantine de Nicolai, fix în ziua în care Stephane Batoux împlinea 50 de ani.
M-a surprins în mod plăcut atitudinea sa relaxată din timpul prânzului, în condițiile în care rarele ocazii în care ne-am întâlnit au fost formale și presărate cu întrebări legate strict de business. Astfel, am aflat că, deși în primul an petrecut aici, românii i-au lăsat impresia că sunt “extrem de mândri” și că se considerau “diferiți de restul lumii” în condițiile în care credeau că recesiunea nu îi va lovi vreodată, în momentul de față România se află la nivel de egalitate cu Italia, țară unde Stephane Batoux s-a simțit ca acasă.
“Există multe asemănări între români și italieni. Am lucrat foarte bine cu ambele naționalități. Am văzut și la italieni și la români dorința aceasta de a avea succes, de a reuși, de a atinge ținte stabilite”
Stephane Batoux, CEO Albalact
România și Italia se adaugă altor patru țări în care Stephane Batoux a lucrat de-a lungul timpului – Marea Britanie, Franța, Rusia și Ucraina. “Când lucrezi în mai multe țări trebuie să ai o bună capacitate de adaptare, altfel nu ai nicio șansă. Am încercat să păstrez lucrurile bune și să le uit pe cele negative. Ce mi-a plăcut cel mai mult în Italia a fost mixul dintre flexibilitate și bună organizare a companiilor. Cea mai dificilă experiență a fost Rusia. Moscova este un oraș haotic, unde nu există reguli de circulație, singurul lucru care contează fiind mărimea și prețul mașinii tale. Cu toate acestea, am apreciat viață culturală, am fost de foarte multe ori la spectacolele Teatrului Balșoi”, își amintește Batoux.
Revenind la Albalact, vreau să aflu ce l-a determinat să accepte propunerea lui Raul Ciurtin, proprietarul celui mai mare producător român de lactate, companie care a cunoscut o ascensiune fulminantă în ultimii ani, plasându-se în 2014 pe poziția secundă în industria de profil, după gigantul francez Danone. “Decizia îndeplinea ecuația 1+1=3. A fost un mix bun între performanța deosebită a companiei, echipă și experiența pe care am acumulat-o în multinaționale. Am zis “Da” în mai puțin de un minut. Îl cunoșteam pe Raul Ciurtin, ne-am întâlnit în diferite ocazii, propunerea lui venind în timpul unei întâlniri de 30 de minute la o cafea”, povestește Batoux.
Păstrează cu proprietarul afacerii o relație foarte deschisă, oferindu-și frecvent feedback transparent. “Atuul unui antreprenor este capacitatea de a-și asuma riscuri coroborată cu o analiză foarte bună a pieței. Ceea ce lipsește, uneori, și este un lucru perfect normal, sunt procesele. Și asta încerc eu să aduc în companie, ele generând eficiență. În cazul Albalact nu este vorba să schimbi performanța, ci să îmbunătățești eficiența. De asemenea, am descoperit un lucru valabil zonei Europei de Est, și care ține și de perioada comunistă, este lipsa capacității de a anticipa lucrurile. Acest lucru se va schimba odată cu generațiile”, argumentează Stephane Batoux.
Experiența în multinaționale își spune însă cuvântul, managerul francez gândind strategii pe un orizont de trei ani cu un obiectiv precis sau, după cum îi place să spună, “un număr magic”. “Intern finalizăm strategia pentru următorii 3 ani. Drumul este unul foarte simplu. În primul rând ne dorim să continuăm povestea de succes, a celor 8-9 ani de creștere consecutivă. De ce nu, să devenim numărul 1 în piață. Apoi dorim să implementăm anumite procese în companie pentru creșterea eficienței, vrem să recrutăm noi persoane în arii strategice pentru business. Visez la un număr magic pe care îl vom atinge în 3 ani. Principalul meu pariu este să fiu primul în piață și să fiu recunoscut ca atare de către consumator”, explică Batoux.
În ceea ce privește evoluția industriei de lactate din acest an, CEO-ul Albalact nu se așteaptă la “surprize neplăcute”, în condițiile în care, deși nu există premise pentru creștere în piață, consumatorul își recapătă încet puterea de cumpărare și se uită la “produse mai sănătoase”.