23 februarie 2015 BusinessMagazin.ro
Ce sfaturi mi-aş da mie însumi/însămi dacă aş avea din nou 20 de ani, dar cunoştinţele şi experienţa de astăzi?“. Cei mai admiraţi antreprenori şi executivi din România răspund în premieră la această întrebare şi vorbesc despre lucrurile pe care le-ar fi putut face diferit.
Raul Ciurtin, Presedintele Albalact:
În 1999, abia absolvisem Facultatea de Medicină din Cluj-Napoca şi începusem să practic ca medic stagiar, când am fost nevoit să mă întorc în oraşul natal pentru a prelua de la tatăl meu administrarea unei fabrici de lactate privatizate de stat la limita falimentului. Nu aveam experienţă în construirea unei afaceri, dar aveam ceva esenţial ca să pornesc în această aventură: pasiunea. Încă din studenţie îmi încolţise ideea de a merge la un moment dat pe drumul unei afaceri proprii, dar momentul acesta mi se părea departe.
Antreprenorul Raul Ciurtin, fondatorul Albalact
A venit mai repede decât mă aşteptam şi m-a găsit nepregătit. Dar asta m-a obligat să mă adaptez şi să învăţ ce nu ştiam mai repede decât credeam că pot. Experienţa în afaceri am căpătat-o pas cu pas, văzând şi făcând, uneori greşind. Am avut flerul de a alege oamenii potriviţi la momentul potrivit. Ca proaspăt medic învăţam să scriu reţete, ca antreprenor am învăţat că o afacere reuşită nu se bazează pe reţete. Eu am reuşit să aduc compania unde este astăzi pentru că am avut curajul să merg mereu mai departe, de fiecare dată când am avut un scop, un obiectiv pe care l-am atins, mi-am ales altul şi mai ambiţios. Am avut curajul să investesc, să inovez înaintea celorlalţi şi mai mult decât alţii, am avut încredere în oamenii pe care i-am ales să-mi fie alături şi am învăţat să aşez lucrurile în perspectivă. Nu e uşor să fii vizionar, dar şi asta se construieşte.
Aşadar, sfaturile pe care le-aş da oricărui tânăr care doreşte astăzi să devină antreprenor sunt sfaturile pe care mi le-aş da şi mie la 20 de ani cu experienţa de astăzi. Să înveţe repede, de unde poate şi orice i se pare folositor, să-şi asume riscuri, să-şi aleagă lângă el oamenii potriviţi cu care să construiască o strategie şi o direcţie bine definite, privind permanent piaţa nu doar pe termen scurt, dar şi pe termen lung. Să pună consumatorul în centrul strategiei, nu doar afacerea şi profitul. Consumatorul te ajută să creşti. Să investească permanent, să creeze o identitate solidă a companiei sale şi a brandurilor şi să comunice deschis, nu doar cu publicul, ci şi cu partenerii şi angajaţii săi. Să aibă curaj să facă următorul pas, pentru că stând pe loc nu se poate. Să fie încăpăţânat în sensul bun al cuvântului, adică să nu abandoneze niciodată ideea care crede că e câştigătoare. Să nu repete aceeaşi greşeală de două ori. Să caute să evalueze şi să monitorizeze cât mai realist contextul economic în care se află şi potenţialul său sau al companiei sale pentru a lua decizii de investiţie corecte”.